Cina perfectă o faci doar cu mult suflet

     Casa este gata, la fel și bucătăria. Nu m-am simțit așa bine de multă vreme. În sfârșit am ciubușorul meu unde totul este perfect. Liniștea te cuprinde și simți că... sună telefonul?

     -Bună... Nu, nu fac nimic, sigur că pot vorbi...Știi bine că mereu am timp să vorbesc cu tine... Ah, da?... Mâine? E perfect! Te aștept...Și eu te iubesc, mamă!

     Mi s-a părut mie că liniștea este prea mare. Mâine vin părinții mei în vizită. Oare cu ce i-aș putea aștepta? Nu au fost la mine de când am terminat de construit casa și chiar aș vrea să-i dau peste cap. Vreau să fie cu adevărat mândri de mine. Tatei sigur îi va plăcea casa, dar mama poate fi mulțumită cu un singur lucru: o masă copioasă. În plus, ea sigur nu se așteaptă la ceva bun de mâncat, căci abia am început să iau gătitul mai în serios. Dar cu așa o bucătărie echipată, mai mare ți-e dragul să gătești. Totuși, asta este o problemă pentru ziua de mâine. Azi fac doar lista de cumpărături.

     A doua zi stau în bucătărie, gata de marea bătălie. Am pe masă toate ingredientele și toate ustensilele de bucătărie necesare. Nu am fost așa recunoscătoare pentru niște tăvi, oale și cratițe niciodată. Deschid cartea de bucate pentru niște ajutor suplimentar și mă apuc de treabă. Nu am nici o clipă de pierdut dacă vreau să termin la timp. 




     Cum nu am o veșnicie la dispoziție, aleg să fac o supă cremă de ciuperci. Mamei îi plac supele cremă, dar nu obișnuiește să le facă. Prima oară am mâncat astfel de supă într-un restaurant de pe litoral. La început nu a vrut să guste, fiindcă „o supă nu este cremă”, dar apoi s-a îndrăgostit de ea. Nu mâncăm așa ceva prea des, dar când o facem, mereu ne amintim de acea vară minunată. 

     Noroc că am primit recent un set de cuțite foarte ascuțite cu care pot tăia repede ciupercile și le și pun la călit cu ceapa. Supa este gata chiar mai repede decât mă așteptam și pot trece mai departe la prepararea pastelor.

     Aleg să fac niște paste carbonara. Acestea sunt preferatele mele și ori de câte ori sărbătoream ceva sau aveam o zi mai proastă mâncam aceste paste. Mâncarea asta poate să mă facă mai bine-dispusă doar gândindu-mă la ea. Aleg o oală destul de mare încât să încapă pastele. Nu sunt obișnuită să gătesc pentru 4 persoane. Între timp prăjesc într-o tigaie bucățile de bacon, ceapa, usturoiul și ciupercile. Adaug smântâna, ouăle, parmezanul și pătrunjelul, apoi mai pun sare și piper la sosul pentru paste. Mă bucur mult că am cumpărat o nouă râșniță de piper, căci înainte țineam ingredientele în punguța cu care le-am cumpărat. Pun pastele peste sos și mâncarea este gata. 





     Desertul l-am pregătit încă de dimineață, înainte să rezolv treburile din oraș. Noroc că am avut în casă ingredientele necesare. De foarte mult timp îi tot promit mamei că voi face un tiramisu pentru ea, deoarece acesta a fost primul desert pe care l-am făcut singură. Fără plicuri și prafuri, am urmat rețeta simplă. De data aceasta am urmat chiar aceeași rețetă, căci am găsit foaia pe care am notat pașii cu atâți ani în urmă. Cum am vrut un desert puțin mai special, am folosit o formă de decorat tort și prăjituri pentru ultimul strat, pe care l-am acoperit cu cacao. Desertul arăta bine, iar eu am fost mulțumită.

     A mai rămas doar amenajarea mesei. Aici nu am mai avut emoții, fiindcă mi-am cumpărat câteva seturi de farfurii foarte elegante pentru exact astfel de situații. Ba chiar am folosit și setul nou de tacâmuri. Nu mi-a venit să cred că toată lumea are același model de tacâmuri, căci în ultimii ani nu știu dacă am avut două furculițe la fel. Cum am plasat ultimul șervețel am și auzit soneria. Oaspeții de onoare din această seară au ajuns. 



     Cina a fost un adevărat succes. Mâncarea a fost delicioasă, ba mama chiar m-a lăudat. Tata a fost foarte încântat de noua casă, iar după turul mult prea lung (după spusele lui) abia aștepta să se pună odată la masă. Cu fiecare fel de mâncare am retrăit cele mai frumoase amintiri. Am vorbit, am râs și ne-am simțit bine. 

     Cel mai surprinzător lucru a fost când la sfârșitul serii mama m-a rugat să le pun câte ceva la pachet. Nu mi-a venit să cred. Speram să le placă mâncarea, dar nu am visat niciodată la așa ceva. Mama gătește excelent și este o adevărată onoare că i-au plăcut bucatele făcute de mine. Noile caserole mi-au fost chiar la îndemână. 





     La finalul serii când am căzut în pat obosită m-am simțit foarte mândră de mine. Nu doar pentru masa bună pe care am reușit să o fac pentru vizita părinților, dar mai ales pentru reacțiile lor. Am simțit în sfârșit că am făcut ceva bine și sunt cu adevărat mulțumiți de mine. Am văzut în ochii lor cât sunt de mândri. O să le fiu mereu recunoscătoare pentru că au făcut din mine persoana care sunt acum. Sunt niște părinți minunați și îi voi iubi mereu din tot sufletul. 






Articol scris în cadrul Spring SuperBlog 2020.




*Surse foto: dajarmagazin.ro

0 Comentarii